PervoCvet

«Am nevoie de un bărbat pentru weekend, nu pentru viață, deja m-am aranjat prea bine» Poziția sinceră a unei femei de 52 de aniEa zâmbește satisfăcută în timp ce își savurează cafeaua pe terasă, știind că libertatea și confortul casei sale nu fac obiectul vreunei negocieri.

„Am nevoie de un bărbat pentru weekenduri, nu pentru viață, că eu deja m-am așezat prea bine.

Muževljeva rodbina čekala je da ću pokorno prihvatiti njihova pravila. Moj odgovor očito nisu predvidjeli.

U četrdeset i drugoj godini udati se za imućnog muškarca — to je, naravno, skok u posljednji vlak, Ružice.

Muž rekao da ću bez njega propasti. Nisam se prepirala — i sve izvela po svome.

— Otkazala sam majstora i dostavu cijevi. Sjedio ćeš vikend bez vode – shvatit ćeš tko je u ovoj kući muškarac.

Rudele soțului așteptau să accept supusă regulile lor. Răspunsul meu nu l-au anticipat deloc.

— La patruzeci și doi de ani să te măriți cu un bărbat înstărit e, desigur, un salt în ultimul vagon, Ino.

Pas je vukao Marka prema ruševinama: od viđenog ostao je zapanjen.

– Pa, Riđi, idemo… – mrmljao je Vlado popravljajući domaći povodac od stare užadi. Zakopčao je

„Treba mi muškarac za vikende, a ne za život – već sam se previše dobro sredila“ Iskrena izjava 52-godišnje ženeI zato svaki petak otvara vrata svog urednog doma, znajući da joj je taj vikend savršeno dovoljan.

„Treba mi muškarac za vikende, a ne za život, previše sam se dobro namjestila“ – iskrena pozicija 52-godišnje

Câinele îl trăgea pe Valeru spre ruine: ce a văzut l-a lăsat mut de uimireÎn mijlocul dărâmăturilor, o ușă de fier veche stătea întredeschisă, iar din interior se auzea un bâzâit misterios.

– Ei, Rîșcă, hai, mergem, ce zici? – mormăi Vasile, ajustând lesa improvizată dintr-o sfoară veche.

— Ne dajte psa u azil — preklinjao je dječak! Odrasli nisu poslušali — i požalili su.

Branko je bio siguran: renoviranje je važnije, sin će preživjeti. Psa su odvezli u sklonište, unatoč

Muževljeva rodbina očekivala je da ponizno prihvatim njihova pravila. Moj odgovor očito nisu predvidjeli.

U četrdeset i drugoj godini udati se za imućnog muškarca – to je, naravno, skok u zadnji vagon, Iva.

— Nu dați câinele la adăpost — implora băiatul! Adulții nu l-au ascultat — și au regretatCând au ajuns acasă, câinele îi aștepta deja pe verandă, iar în spatele lui stătea prăpădul făcut în toată gospodăria.

Gheorghe era convins: reparațiile contează mai mult, băiatul o să treacă peste. Câinele a fost dus la