Šutjela sam kad sam saznala da moj muž ima drugu. Ne zato što sam se bojala ostati sama ili nisam vjerovala
Šutjela sam kad sam saznala da moj muž ima drugu. Ne zato što sam se bojala ostati sama ili nisam vjerovala
Am tăcut când am aflat că soțul meu are o alta. Nu pentru că mi-era teamă să rămân singură sau pentru
“Ivana, jeste li to vi?” — začuo se u slušalici suh, distanciran i čak pomalo razdražen ženski glas. — “Da, to sam ja. Dobra večer,” — odgovorila sam, pokušavajući prepoznati intonaciju. — “Ovdje Olga, supruga vašeg bivšeg muža,” — bez ikakva uvoda ili pozdrava odsjekla je. — “Želim vas obavijestiti o dvije vijesti. Prva — Mihajla više nema. Druga — dođite i preuzmite njegovu majku. Jer meni ovdje nije potrebna.” Zanijemila sam. Riječi su dolazile kao iz nekog drugog svijeta. Nisam ni odmah shvatila o čemu se točno radi i zašto me ova žena zove baš mene. S Mihajlom smo živjeli zajedno samo godinu dana. To je bilo kratko, nesretno iskustvo koje je za sobom ostavilo samo gorčinu. Zatim smo se rastali i naši putovi su se zauvijek razišli. Nismo se viđali, dopisivali niti imali ikakav kontakt petnaest godina. Petnaest ljeta — to je ogroman komad života. Za to vrijeme uspjela sam izgraditi uspješnu karijeru, samostalno kupiti vlastiti dvosobni stan, urediti ga po svom ukusu i potpuno naučiti živjeti sama. Sve mi je bilo dobro, imala sam stabilnost i mir. Samo, nakon tog davnog braka duboko u sebi odlučila sam: moje srce za muškarce zauvijek je zatvoreno. Petak je bio na izmaku. Sat je pokazivao skoro jedanaest navečer. Tjedan je bio iscrpljujući, pa sam
Petak je polako završavao. Na satu je već bilo skoro jedanaest navečer. Tjedan je bio iscrpljujuć, pa
— Luminița, dumneavoastră sunteți? – a răsunat în receptor o voce feminină uscată, distantă și chiar ușor iritată. – Da, eu sunt. Bună seara, – am răspuns eu, încercând să recunosc intonațiile. – Sunt Olga, soția fostului dumneavoastră soț, – a tăiat ea fără nicio introducere sau salut. – Vreau să vă spun două vești. Prima – Mihai nu mai este. A doua – veniți și luați-o pe mama lui. Pentru că eu nu am nevoie de ea aici. Am rămas fără cuvinte. Cuvintele parcă veneau dintr-o altă lume. Nici măcar nu am înțeles pe loc despre ce e vorba și de ce tocmai mie îmi telefona această femeie. Cu Mihai am trăit împreună doar un an. A fost o experiență scurtă, nefericită, care a lăsat doar amărăciune. Apoi am divorțat și drumurile ni s-au despărțit definitiv. Nu ne-am mai văzut, nu am mai scris și nici nu am mai comunicat în ultimii cincisprezece ani. Cincisprezece ani – o bucată uriașă de viață. În tot acest timp am reușit să-mi construiesc o carieră de succes, să-mi cumpăr singură un apartament cu două camere, să-l amenajez după gustul meu și să învăț să trăiesc complet singură. Totul era bine, aveam stabilitate și liniște. Numai că după acea veche căsnicie, în adâncul sufletului hotărâsem: inima mea pentru bărbați este închisă pe vecie. Vineri se apropia de sfârșit. Pe ceas era aproape unsprezece seara. Săptămâna fusese epuizantă, așa că
Jagoda Horvat skida bijelu kremu s čajne žličice. — Gospođo Katica, vi ste sada umirovljenica.
Cvita je skidala bijelu kremu sa žličice. — Cvita, vi ste sada umirovljenica. Nema se baš na što trošiti.
Au trecut mulți ani de atunci, dar Mărioara Munteanu și-a păstrat vie amintirea acelei dimineți.
Dragi dnevniče, U braku sam bila osamnaest godina. Polovicu tog vremena proživjela sam u režimu: „izdrži
